Macron s-a dezlănțuit la adresa unui premier UE. Ce acuzații grave face înainte de alegerile prezidențiale din Franța

de: Cătălina Burghelea
09 04. 2022

Președintele francez Emmanuel Macron a oferit detalii despre discuțiile telefonice cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, privind războiul din Ucraina. Acesta a explicat că a primit „un refuz explicit” la o operațiune umanitară în Mariupol, oraș despre care există zvonuri că va fi cucerit în totalitate de ruși în următoarele zile. Macron a catalogat dialogul cu omologul său rus drept „ingrat”, menționând că „cinismul” este „la ordinea zilei”.

Macron a fost aspru criticat pentru discuțiile cu Putin

„Acest rol de dialog cu preşedintele rus este ingrat, petrec ore întregi discutând. Cinismul este la ordinea zilei cu ocazia fiecărei discuţii, nu este niciodată ceva plăcut (…), dar este datoria mea”, a declarat Emmanuel Macron.

Dezvăluirile făcute de președintele Franței au stârnit mai multe critici în rândul liderilor UE. Premierul polonez Mateusz Morawiecki l-a întrebat „de câte ori ai negociat cu Putin și ce ai realizat?”, comparând eforturile lui Macron de a media conflictul din Ucraina cu negocierile cu Hitler.

Președintele Franței i-a plătit cu aceeași monedă premierului Poloniei

Emmanuel Macron a reacționat, numindu-l pe Morawiecki „un antisemit de extremă-dreapta care interzice persoanele LGBT”. Liderul de la Paris și-a apărat discuțiile într-un interviu pentru ziarul Le Parisien.

„Este de datoria mea să vorbesc cu el, avem nevoie. Nu mă voi opri din a face asta, asta ne permite să participăm la negociere”, a explicat Macron. „Discutând cu el și cu președintele Zelenski, putem ajuta la negociere. La un moment dat, va exista o încetare a focului și va trebui să se construiască pacea. Nu se poate face fără un garant, Franța s-a angajat să fie unul dintre aceşti garanţi”, a menționat liderul francez.

Acuzații de antisemitism

Nu este clar de ce Macron l-a acuzat pe Morawiecki de antisemitism, deși guvernul polonez s-a confruntat cu critici internaționale pentru legile care îngreunează evreii să recupereze proprietățile pierdute în timpul și după cel de-Al Doilea Război Mondial. Președintele Franței a mai spus că premierul polonez vrea să-i ajute rivala (Marine Le Pen) la alegerile prezidențiale de duminică.

Momente tensionate pentru Emmanuel Macron

Sondajele de opinie arată că Le Pen și-a redus decalajul față de Macron, care s-a alăturat campaniei cu întârziere, pe măsură ce adversara lui s-a concentrat pe un mesaj privind costul vieții. De asemenea, politiciana s-a bucurat de un impuls din partea eforturilor sale diplomatice în conflictul din Ucraina, însă nu pentru mult timp, deoarece a părut că simpatizează cu Putin.

Un purtător de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Müller, a respins acuzația lui Macron de antisemitism, declarând că a mers „prea departe” cu alegerea cuvintelor sale, scrie BBC.